Premierul Ciucă anunță pachetul „Sprijin pentru România”

0

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că se vor lua măsuri privind pachetul ”Sprijin pentru România”. ”Am înţeles de la domnul ministru de finanţe că deja a fost aprobat primul pachet de finanţare pentru susţinerea investiţiilor de peste un milion de euro”, a arătat prim-ministrul, adăugând că acest pachet acoperă 92 de domenii de activitate. ”Lucrăm împreună cu Ministerul Fondurilor Europene să finalizăm până vineri celelalte documente, în care asigurăm cadrul legislativ şi cadrul de reglementare pentru celelalte măsuri”, a mai spus premierul, care a anunţat că vor mai avea o şedinţă de guvern vineri, o şedinţă de guvern excepţională, pentru a aproba acest cadru, şi de asemenea, încă una la începutul săptămânii viitoare, luni.

Premierul a anunţat că în cadrul şedinţei de Guvern vor continua să ia decizii, care se referă la pachetul „Sprijin pentru România”.

”Am înţeles de la domnul ministru de finanţe că deja a fost aprobat primul pachet de finanţare pentru susţinerea investiţiilor de peste un milion de euro – este vorba de un pachet care acoperă 92 de domenii de activitate. Lucrăm împreună cu Ministerul Fondurilor Europene să finalizăm până vineri celelalte documente, în care asigurăm cadrul legislativ şi cadrul de reglementare pentru celelalte măsuri”, a spus Ciucă.

Premierul a ţinut să precizeze că ”vom mai avea o şedinţă de guvern vineri, o şedinţă de guvern excepţională, pentru a aproba acest cadru, şi de asemenea, încă una la începutul săptămânii viitoare, luni, astfel încât să putem să asigurăm pachetul de măsuri cu decizii concrete, reglementate, şi ele să poată să fie puse în aplicare la timp, aşa cum ne-am asumat”.