Premierul dă asigurări: Nu există persoane care „au sărit rândul” la vaccinare

De asemenea, acesta spune că nu se irosesc doze de vaccin. El a spus că nu vor mai exista alte reprogramări iar persoanele sub 65 de ani se vor putea imuniza, deoarece dozele de la AstraZeneca care vor sosi în țară vor permite vaccinarea doar celor sub 55 de ani.

 

 

China, scoasă din schemă. Companiile din China, excluse de la licitațiile pentru autostrăzi și căi ferate

 

 

„Deja s-au făcut reprogramările, nu se mai întâmplă nicio reprogramare. Dozele care vin sunt deja programate pentru vaccinuri. Situația prin care trece România cu vaccinurile este pentru toată lumea. În aceste condiții, România reușește să vaccineze mai repede decât multe țări din UE. Vom menține acest ritm. De la AstraZeneca vor veni cred că 800.000 de vaccinuri în februarie. Începem să avem ritmul pe care îl așteptam. Îl menținem. Domnul Gheorghiță a spus la fel. Țintim să avem vaccinați cu două doze 10,4 milioane de oameni până la sfârșitul lui septembrie”, a afirmat Florin Cîțu, în Parlament, înaintea ședinței BEx a PNL.

 

El a confirmat că și persoanele sub 65 de ani care au probleme medicale se pot vaccina în această perioadă, contrar afirmațiilor ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

 

Premierul a precizat că vaccinarea prioritară a persoanelor vulnerabile medical de peste 65 de ani se poate face în următoarea perioadă, în special odată cu suplimentarea dozelor Pfizer sau Moderna.

 

Cîțu a precizat că informația potrivit căreia 70.000 de oameni ar fi fost vaccinați fără să fie programați “nu este susținută”.

 

„Am înțeles de la domnul Gheorghiță că nu este susținută de date. Datele arată că au fost aproape 1.300 de persoane în afară. Pentru fiecare există niște indicații. Pentru noi este foarte important să se vaccineze cât mai multă lume. Ăsta este scopul campaniei de vaccinare”, a declarat șeful Executivului.

 

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că, în luna februarie, doar vârstnicii, cei cu boli cronice, persoanele cu dizabilități și cele cu imunitatea scăzută, precum și cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia se vor putea programa la vaccinare, în condițiile în care autoritățile deja au amânat programările pentru câteva zeci de mii de persoane, din cauza lipsei vaccinurilor.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed