Şedinţa Camerei, care începe la ora 16:00, are la primul punct al ordinii de zi ”Dezbateri politice, cu participarea prim-ministrului, domnul Ludovic Orban, la solicitarea Grupului parlamentar PSD, cu tema "Stadiul elaborării proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 şi a proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021".
Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat în 29 octombrie că social-democraţii au decis să îl cheme la raport pe prim-ministrul Ludovic Orban privind proiectul de buget pe anul viitor.
”Dacă nu este nimic de ascuns şi dacă Guvernul nu are intenţia de a majora TVA, atunci de ce Executivul nu pune în transparenţă decizională proiectul de buget pe 2021”, a argumentat Firea, după o perioadă în care social-democraţii au acuzat constant Guvernul că evită să prezinte bugetul pe anul viitor, pentru că intenţionează să crească taxele şi nu vrea să facă un astfel de anunţ înaintea alegerilor parlamentare.
“Soamna ar trebui să reflecteze la dezastrul pe care l-a provocat în administraţia Bucureştiului” şi la cheltuielile “nesăbuite” făcute cu clientele adunate din rândul PSD-ului din toate localităţile din jurul Bucureştiului, a ffost reacţia premierului.


