Premierul Tudose, reacție după DEZASTRUL din Timișoara

Tudose a declarat că din punct de vedere guvernamental este celulă de criză MAI, la Timișoara, și a reproșat operatorilor de telefonie mobilă că ar trebui să urmeze exemplul altor companii din alte țări care trimit alerte pe telefon pentru oamenii aflați în zonele afectate, potrivit Știri pe Surse.

 

„A fost o urgie din câte am înțeles. Transmit condoleațe în nume personal, în numele Guvernului și multă sănătate persoanelor rănite. Din punct de vedere guvernamental, este celulă de criză la MAI, la Timișoara.

 

Am vorbit cu domnul ministru Bodog și cu directorul spitalului de la Timișoara, care mi-a dat o veste foarte bună. Unul dintre copii care erau în stare gravă, deja a fost operat și are un diagnostic pozitiv, ca să spun așa.

 

Nu ne putem lupta cu vremea, ceea ce putem să facem este la efecte. Toată zona medicală este în alertă, toată lumea este mobilizată, toată lumea este concentrată pe zona de răniți. Pe de altă parte, se formează echipe mixte de jandarmi și alte autorități, pentru a înlătura efectele materiale ale furtunii (…) Noi avem un buget pentru calamități și vom ajuta localitățile afectate de furtuni.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed