Preşedintele Argentinei: Mai multe ţări din UE aplică masuri similare cu cele care au produs colapsul Argentinei (VIDEO)

Riscul de faliment le dă fiori statelor lumii. Cu atât mai mult cu cât îşi amintesc bine ceea ce s-a întâmplat la începutul anilor 2000 cu Argentina, ţară care şi astăzi este departe de a fi scăpat de probleme. Falimentul Argentinei de la sfârşitul lui 2001, cu datorii de aproximativ 100 de miliarde de dolari, a fost cel mai mare din istorie, iar o mare parte a datoriei a rămas încă neplătită. Declaraţiile potrivit cărora şi multe ţări din zona euro sunt destul de dese în presa străină, însă de dată asta, semnalul negativ a venit chiar din partea preşedintelui Argentinei, Cristina Kirchner.

 Şeful de stat sud-american a spus, citat în Buenos Aires Herald, că mai multe ţări din zona euro aplică acum măsuri similare cu cele care au dus Argentina spre dezastru. Kirchner consideră că angajaţii nu trebuie să sufere greul ajustării datoriei publice în aceste vremuri dificile. Preşedintele Argentinei a atras atenţia că guvernele europene ar trebui să intervină în pieţele financiare, deoarece acestea nu sunt un producător bun de resurse. Avertismentele au fost lansate de Cristina Kirchner, înainte de participarea la summit-ul G20 din Toronto.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole