Preşedintele chinez Xi Jinping cere comunităţii internaţionale unitate, în primele sale remarci în era Biden

În cadrul unei videoconferinţe, Xi a făcut referire la dificultăţile globale, cum ar fi pandemia de coronavirus şi urgenţa climatică.

”În condiţiile în care ne confruntăm cu actuala criză şi încercăm ca toată lumea să aibă o zi mai bună, avem nevoie să fim uniţi şi să lucrăm împreună”, a arătat liderul chinez.

Acesta a mai spus: ”Ni sa dovedit o dată şi încă o dată că sărăcirea vecinului, individualismul şi intrarea într-o izolare arogantă vor eşua întotdeauna. Haideţi să ne dăm mâna şi să lăsăm ca multilateralismul să ne lumineze calea către o comunitate cu un viitor comun pentru omenire”.

Comentariile liderului chinez au avut loc la mai puţin de o săptămână de la învestirea preşedintelui american Joe Biden, analiştii monitorizând cu atenţie ce impact va avea schimbarea de conducere din Statele Unite asupra relaţiilor diplomatice tensionate dintre cele două ţări.

Există aşteptări pe scară largă că Biden va menţine presiunea asupra Beijingului în legătură cu o gamă largă de probleme, care includ drepturile omului, politicile comerciale, disputele teritoriale şi întrebările legate de reacţia iniţială a Chinei faţă de pandemia de coronavirus.

Ediţia din acest an a Forumului Economic Mondial de la Davos are loc online în acest an din cauza pandemiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed