Preşedintele Comisiei Europene speră ca Slovacia să adera la zona euro în 2009

0

„Sper că Slovacia va adopta euro în 2009. Stabilirea unui calendar pentru adoptarea euro va avea un impact pozitiv asupra economiei din Slovacia”, a declarat Barroso, după întâlnirea cu prim-ministrul slovac, Robert Fico. „Sper ca Slovacia să-şi menţină şi să-şi întărească eforturile pe care le-a făcut pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă”, a adăugat acesta.

Fico a declarat că Slovacia a demarat reforme economice susţinute, afirmând că speră ca deficitul ţării să scadă de la 3,7% din PIB în 2006, la 2,5% anul acesta şi 0,8% până în 2010.

Premierul slovac a afirmat luni că ţara sa are mari şanse să adere la zona euro în anul 2009, însă a recunoscut că menţinerea unei rate scăzute a inflaţiei reprezintă o problemă în procesul de adoptare a euro.

Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia, ce supraveghează progresul statelor care doresc aderarea la zona euro, a declarat că Slovacia face „eforturi apreciabile”, însă este prea devreme pentru a spune dacă ţara poate îndeplini totalitatea criteriilor de convergenţă. „Chiar dacă ne-am dori din punct de vedere politic o extindere a zonei euro cât mai curând posibil, condiţiile necesare pentru acest demers sunt ca orice candidat să îndeplinească criteriile de convergenţă”, a declara comisarul, după întâlnirea lunară, ce a avut loc luni între miniştri de finanţe ai statelor din zona euro.

Sursa: NewsIn