Preşedintele menţine obiectivul de intrare în zona euro în 2015

„Avem nevoie de integrare economică, politică şi fiscală.Niciun stat al UE nu va rezista procesului de globalizare decât dacă în UE realizăm un puternic proces de integrare”, a spus Băsescu, avertizând că riscurile nerespectării acestei integrări ar putea duce la afectarea coeziunii UE.

 

„Ultimele propuneri ale Comisiei Europene trebuie să ne pună în gardă atunci când vorbim de supravegherea bancară la nivel european. România trebuie să îşi găsească formula de a participa la integrarea sistemului bancar”, crede preşedintele, care vede această direcţie drept o soluţie pentru îndeplinirea mai rapidă a condiţiilor de intrare în zona euro. „Nu vom putea rezista într-o poziţie tranzitorie la nesfârşit”, a mai spus preşedintele.

 

Argumentele intrării României în zona euro în 2015

Preşedintele a insistat asupra direcţiei de mers a României către Vest, nu către Est, unde nu există „nici drum cultural, nici interes naţional”. În acest sens, Băsescu a accentuat necesitatea păstrării obiectivului intrării României în zona euro în 201, enumerând câteva argumente în acest sens:

 

„România nu are datorii externe mari, încă ne aflăm în criteriile cerute pentru intrarea în zona euro din punctul de vedere al datoriei externe. Din punctul de vedere al deficitelor bugetare, începem să intrăm sub nivelul de 3%. Iar din punctul de vedere al stabilităţii al monedei naţionale – moneda e relativ stabilă, o inflaţie de sub 3% e previzibilă şi în acest an. Trebuie să menţinem obiectivul de intrare în zona euro în 2015, avem toate motivele”, a spus preşedintele.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed