Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea ANI

0

Legea ANI a fost adoptată marţea trecută de Senat, ca for decizional. Proiectul fusese retrimis Parlamentului, după ce Curtea Constituţională, sesizată de preşedintele Traian Băsescu, a declarat neconstituţională prima formă adoptată de Legislativ.

Această formă, la rândul ei, fusese adoptată după ce aceeaşi Curte Constituţională declarase neconform cu legea fundamentală un articol din vechea lege ANI, ceea ce a dus la modificarea textului şi amendarea lui până la o formă ce a stârnit numeroase critici.

Ultimul raport al Comisiei Europene pe justiţie a sancţionat dur România, pe care a acuzat-o de nerespectarea angajamentelor asumate la aderare, din cauza amendamentelor aduse vechii legi ANI, care au lipsit de substanţă şi mijloace acest organism înfiinţat la cererea Bruxelles-ului, ce se dorea un instrument important în lupta anticorupţie.

Comisia a cerut României în raport să îşi onoreze angajamentele găsind cele mai potrivite mijloace legale de a restabili prerogativele ANI.

Imediat după raportul CE pe justiţie din iulie, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va uza de prerogativa sa constituţională şi va transmite celor două camere parlamentare solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare în special pentru Legea ANI, ceea ce s-a întâmplat în a doua jumătate a lunii august.