Preţul energiei electrice creşte de la 1 iulie. Vezi cu cât [VIDEO]

0

Luna iulie va aduce majorări de preţuri. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat creşterea medie cu 5% a preţurilor şi tarifelor pentru energia livrată atât consumatorilor casnici cât şi celor industriali.

 

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a decis majorarea în medie cu 5% a preturilor si tarifelor pentru energia electrică livrată tuturor categoriile de consumatori, începând cu 1 iulie.

 

Autoritatea informează că majorarea se impune pentru corelarea costurilor de producere, transport şi distribuţie a energiei cu rata inflaţiei. În anii 2010 si 2011, rata inflaţiei cumulată a depăsit 13% în timp ce tarifele reglementate la consumatorii finali nu au mai fost modificate de la 1 ianuarie 2010.

 

O altă motivaţie a creşterii este legată de impactul energiei regenerabile, prognozată a fi produsă în acest an, asupra preţului final. În cazul tarifului social creşterea va fi de numai 3%, a explicat preşedintele ANRE Niculae Havrileţ. Creşterea preţurilor şi tarifelor reglementate, de la 1 iulie, este prevăzută în acordul preventiv incheiat cu FMI.

 

ANRE precizează că prin valorile aprobate se asigură o minimă protecţie a consumatorilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate in 2012. In acelaşi timp, s-a urmărit, ca impactul la nivelul economiei naţionale să fie redus. ANRE urmează să publice si graficul de liberalizare a pieţelor de gaze si electricitate. Conform ultimelor discutii, electricitatea pentru populatie nu se va mai scumpi până la jumatatea anului viitor.

 

La gaze cresterile de tarif vor incepe, pentru populaţie, in 2013 si se vor incheia la finele anului 2018, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade pana in 2020.