Preţurile la producător din industrie au înregistrat un avans anual de 8% în mai

0

În aprilie s-a înregistrat o creştere anuală a preţurilor producţiei industriale de 9,6%, iar în martie, preţurile s-au majorat cu 11%.

 

Potrivit datelor INS, s-au remarcat creşteri de preţuri faţă de mai 2010 în industria prelucrătoare (+8,9%), la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+8,5%), în industria extractivă (+4,2%), la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,7%).

 

Pe marile grupe industriale, creşteri semnificative de preţuri se remarcă la produsele din industria bunurilor intermediare (+10,2%) şi industria energetică (+8,7%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de capital (+3,7%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,1%).

 

Faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă s-au situat la acelaşi nivel cu cele din luna anterioară, iar preţurile producţiei industriale pentru piaţa externă au înregistrat scăderi cu 1,0%.

 

Pe sectoare de activitate au fost observate creşteri de preţ în industria extractivă (+0,4%), la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,2%), la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,1%). Scăderi de preţuri s-au înregistrat în industria prelucrătoare (-0,4%).

 

Pe marile grupe industriale se constată creşteri de preţuri în industria bunurilor de uz curent (+0,5%). Preţurile au scăzut în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,5%), în industria energetică (-1,1%) şi industria bunurilor de capital (-0,2%).