Prim-ministrul a primit asigurări de la oficialii din Azerbaidjan că sunt suficiente resurse de gaze care să asigure cantităţile necesare României pentru iarna viitoare: Ţara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului

„Am primit asigurări că există cantităţile de gaze necesare pentru a putea să asigurăm cantităţile necesare pentru această iarnă. Există, de asemenea, o serie de proiecte pe care le avem în vedere în ceea ce priveşte tranziţia către energie verde şi desigur, există un interes pentru accentuarea relaţiilor bilaterale în ceea ce priveşte dezvoltarea unor proiecte de petrochimie, ţinând cont să Azerbaidjanul are atât resurse cât şi o serie de investiţii pe care vrea să le facă în ţara noastră”, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă. 

Primul ministru a avut întrevederi şi cu premierul grec,  Kyriakos Mitsotakis cu care a discutat despre posibilitatea ca în viitor România să beneficieze de transporturi de gaze naturale lichefiate în terminalul Alexandroupolis, din nordul Greciei. 

„Ca atare, în acest moment pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului”, a adăugat prim-ministrul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed