Prim-ministrul Florin Cîţu, discuţii cu vicepreşedintele executiv al CE Valdis Dombrovskis despre reforme şi investiţii

„Reforme şi investiţii, pe asta am insistat! O discuţie excelentă cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, privind aspectele fiscale şi bugetare ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am reconfirmat obiectivul guvernului de a asigura o relansare economică şi o creştere economică durabilă post-pandemie”, a scris Florin Cîţu miercuri pe Facebook.

Şeful Guvernului a vorbit şi cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene Margrethe Vestager despre priorităţile României prevăzute în PNRR.

Premierul a avut o întâlnire şi cu Adina Vălean, comisarul european pentru transport, iar discuţiile au vizat proiectele de transport prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Şeful Executivului se află de marţi la Bruxelles. El a avut deja o cină de lucru, marţi seara, cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, la finalul căreia ambii au anunţat că discuţia a fost „„constructivă”.

Astfel, Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri au miercuri la Bruxelles întrevederi cu oficialii europeni pentru negocierea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. PNRR trebuie depus până la finalul lunii. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed