Prima reacție din PSD după ce Gabriela Firea a cerut retragerea lui Liviu Dragnea

0

„Nominalizarea Gabrielei Firea la Primăria Capitalei a fost un pic cam impusă. Am avut colegi care au avut îndoieli în ceea ce privește reușita unei femei la Capitală. (…) Chiar au fost colegi care i-au reproșat lui Liviu Dragnea că insistă cu această nominalizare. Dragnea a spus că: `dacă Gabriela Firea nu câștigă, eu îmi pun demisia pe masă`. Și atunci au fost mai mulți care și-au pus demisiile pe masă și am mers cu dna Firea în campanie și i-am spulberat pe toți și Bucureștiul a devenit roșu. (…) În momentul în care cere demisia lui Dragnea într-un moment în care toți membri PSD știu că ducem o luptă fabulos de grea cu rămășițele statului paralel, cu #rezist, cu fundațiile lui Soros, cu acoperiții de peste tot, în momentul când noi vrem să treacă legile justiției, Codul penal, OUG pe protocoale n-ai nicio șansă de reușită.”, a spus Codrin Ștefănescu, la Antena 3.

 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că o retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea Partidului Social Democrat „ar fi benefică”, în cazul în care liderul PSD nu reuşeşte să îşi schimbe modul de lucru.

„Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu alţi colegi. Din punctul meu de vedere, da (ar trebui să facă un pas în spate, n.r.). (…) Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui. Ori schimbă modul de lucru şi renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane – multe care nici nu fac parte din Guvern – deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o – dacă poate, ar fi minunat – dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid, dar nu atât mai puţin pentru partid, cât pentru ţară”, a precizat Firea, întrebată fiind dacă Liviu Dragnea ar trebui „să facă un pas în spate”, a spus Firea la TVR 1.