Primăria Capitalei, amenințată de un ministru: „O să vă treziți cu conturile BLOCATE!”

0

Ministrul suspendat al Economiei Virgil Popescu a amenințat, în direct, la Digi 24, Primăria Capitalei, că se va trezi cu conturile blocate de ANAF pentru că nu-și plătește facturile de gaz.

Virgil Popescu a declarat că Primăria Municipiului București este somată pentru o datorie de 170 de milioane de lei la factura de gaze, din care cu greu a plătit astăzi (joi – n.red.) 30 de milioane.

Popescu susține că toate bussines-urile au fost transferate de pe RADET pe Termoelectrica, companie care deja a acumulat datorii uriașe, după numai două luni.

Virgil Popescu a mai declarat că vor fi luate măsuri urgente pentru a se evita intrarea în faliment a ELCEN-ului, prin îndatorarea Termoelectrica.

În urmă cu o săptămână, Virgil Popescu, ministru plin al Economiei la acea dată, a anunțat că va notifica ANAF pe 31 ianuarie cu privire la datoriile pe care noua companie a Primăriei Capitalei, Termoenergetica, a început să le acumuleze deja către producătorul de energie termică ELCEN.

„Vă spun sincer, vă veți trezi, dumneavoastră presa, cu o știre de la Ministerul Finanțelor că a poprit conturile Primăriei. Banii sunt și va lua banii direct de la Primărie”, a spus Virgil Popescu pe 30 ianuarie.