Primarul de sector de care n-a auzit nimeni la radio și TV. La polul opus, cea mai mare mediatizare a avut-o Clotilde Armand

Bucureștiul are un primar de sector care este aproape invizibil. Cel puțin în ultima perioadă când numele său nu a fost menționat la radio și TV.

Potrivit unei monitorizări Media Trust în perioada 1-9 noiembrie, numele primarului sectorului 5, nu a apărut decât în social media, și acolo doar de 16 ori. Constantin Melnic este interimar la sectorul 5, după ce Cristian Popescu Piedone a fost condamnat și și-a pierdut mandatul.

La polul opus, Clotilde Armand a fost cel mai mediatizat primar din București în presa scrisă, radio, tv, online și social media în perioada 1-9 noiembrie 2022, înregistrând aproape 2.700 mențiuni, potrivit unui studiu Media Trust. Materialele în care aceasta a fost menționată au avut ca subiect Primaria Sectorului 1, precum și activitatea în calitate de primar al acestui sector.

Aceasta a înregistrat vârful de vizibilitate în data de 7 și 8 noiembrie 2022, cu materiale despre acuzațiile aduse de Agenția Națională de Integritate, de conflict de interese și incompatibilitate.

Cele mai active televiziuni care au menționat-o pe Clotilde Armand sunt: România TV, B1TV, DIGI24, Realitatea Plus și Antena 3. Posturile de radio cu cele mai multe referințe la adresa primarului Clotilde Armand: Bucuresti FM, Digi FM, Radio Guerrilla, Europa FM și Magic FM. Printre cele mai active surse din presa online, site-urile stiripesurse.ro, agerpres.ro, G4media.ro, ziarulprofit.ro, gandul.ro și hotnews.ro, au cele mai multe referințe despre Clotilde Armand în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-9 noiembrie 2022.

Pe locul 2 în topul celor mai mediatizați primari de sector, este Radu Mihaiu, primarul sectorului 2, cu peste 400 materiale în presa scrisă, radio, tv, online și social media.

Cele mai active surse TV care l-au menționat pe Radu Mihaiu în perioada monitorizată au fost Antena1, Prima TV, Digi24, N24 și National TV. La radio, posturile care au difuzat cele mai multe mențiuni despre primarul sectorului 2 au fost: Bucuresti FM, Digi FM, Kiss FM, Magic FM și Rock FM.

Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, se situează pe poziția a treia în studiul mediaTRUST, înregistrând 370 mențiuni în perioada 1-9 noiembrie 2022. Cele mai multe referințe despre primarul sectorului 6, peste 320, vin din presa online și din social media, cele mai multe în contextul lucrărilor la metrou și la tramvai, la intersecția Drumul Taberei cu Brașov, dar și în contextul declarațiilor acestuia cu privire la decizia participanților la Liga aleșilor locali ai PNL de a nu-i retrage sprijinul politic primarului general al Capitalei.

Primarul sectorului 6 a avut aproape 40 mențiuni la TV în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-9 noiembrie 2022, cele mai active surse fiind Digi24, Euronews, Realitatea Plus și B1TV.

Locul patru în clasamentul ierarhiei vizibilității primarilor de sector este ocupat de Robert Negoită, primarul sectorului 3, cu 122 mențiuni în presa din România.

Cele mai active surse TV care îl citează pe Robert Negoiță sunt B1TV și Romania TV iar posturile de radio cu cele mai multe mențiuni despre acesta sunt Bucuresti FM și Digi FM.

Poziția a cincea este ocupată de primarul sectorului 4, Daniel Băluță, cu aproape 110 mențiuni în presa scrisă, radio, TV, online și social media.

Pe ultima poziție se situează primarul interimar al sectorului 5, Constantin Melnic cu doar 16 mențiuni în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-9 noiembrie 2022. Constantin Melnic nu are mențiuni la radio și TV iar cele mai multe materiale despre acesta sunt în online și social media.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed