Până la acest studiu, numărul prea mic de exemplare descoperite care prezentau aceste caracteristici nu le-a permis cercetătorilor să afirme cu certitudine că toţi aceşti strămoşi îndepărtaţi ai păsărilor aveau pene pe membrele inferioare.

„Aceste fosile furnizează noi informaţii, care pot să explice pe larg evoluţia penelor”, a declarat Xing Xu, profesor la Academia chineză de ştiinţe, unul dintre autorii acestui studiu, publicat în revista Science.

Fosilele, care reprezintă cinci specii de păsări străvechi, aparţin unor exemplare a căror talie era puţin mai mică decât aceea a unui curcan din zilele noastre. Ele sunt expuse la Muzeul naturii din Shandong Tianyu.

„Cele 11 fosile noi acoperă multe goluri de la începutul evoluţiei păsărilor”, afirmă David Alexander, cercetător la Universitatea din Kansas, care nu a participat însă la realizarea studiului cercetătorilor chinezi. Cercetătorul american reaminteşte faptul că aproape toţi paleontologii consideră că păsările descind dintr-o familie de dinozauri cu pene.

Prima fosilă a unui exemplar considerat strămoşul comun al păsărilor de astăzi, Archaeopteryx, care a trăit în urmă cu 150 milioane de ani, descoperit în 1861, seamănă cu rezultatul unei încrucişări dintre o pasăre şi un dinozaur, şi avea la rândul său pene pe membrele inferioare.

Cele 11 exemplare noi au trăit în urmă cu 100 milioane de ani – 150 milioane de ani, într-o perioadă care corespunde cu momentul în care un grup de dinozauri cu pene a evoluat pentru a deveni păsări, afirmă savanţii chinezi.

Aceste fosile arată faptul că acele membre inferioare acoperite de pene nu reprezentau un caz rar în evoluţia păsărilor.

„Noile fosile nu lasă loc niciunui dubiu: o morfologie cu patru aripi era curentă printre acele păsări străvechi” , care au evoluat apoi şi au păstrat doar două aripi, explică David Alexander.

Acea caracteristică a continuat să existe la primele păsări, înainte de a dispărea progresiv, atunci când membrele inferioare erau folosite pentru mers sau pentru prinsul prăzii.

Studiul savanţilor chinezi nu răspunde însă întrebării următoare: cum erau folosite „aripile din spate” pentru a zbura?

După părerea lui Xing Xu, ele formau o suprafaţă plană şi plată care ar fi putut conduce la creşterea portanţei şi a manevrabilităţii. Sankar Chatterjee, un cercetător de la Universitatea Texas Tech, consideră că această configuraţie de tip „biplan” a primelor păsări ar fi putut permite o mai mare stabilitate în timpul planării, însă a făcut ca manevrele de la sol să devină mai dificile.