SAGA Festival a anunțat primii artiști pentru ediția din 2024, care va avea loc la ROMAERO în perioada 5 – 7 iulie 2024.
Din lista anunțată azi fac parte următorii artiști:
Armin van Buuren: Nu are nevoie de nicio introducere. DJ-ul și producătorul olandez care a mai frecventat țara noastră se întoarce în București după ultimul său show la evenimentul caritabil "We Are One", organizat tot de SAGA Festival pentru victimele din Ucraina.
RAYE: Cântăreața și compozitoarea din Londra, cunoscută pentru colaborările cu artiști precum Jax Jones, David Guetta, Disclosure sau Regard, va fi prezentă la ediția din 2024 a festivalului.
Dennis Lloyd: Cunoscut pentru hitul său din 2016 "Nevermind", care s-a clasat pe locul întâi în mai multe țări. De asemenea, muzicianul, cântărețul și compozitorul israelian vine pentru prima dată în România.
Nico Moreno: Producătorul și DJ-ul de techno industrial în vârstă de 24 de ani, susținut de artiști precum Paula Temple.
Loreen: Cântăreața de origine suedeză, câștigătoare a Eurovision, urmează să vină a doua oară la SAGA Festival după un show incendiar și apreciat de foarte mulți participanți la ediția de anul acesta.
ARTBAT: Producătorii ucrainieni se întorc din nou la SAGA pentru a treia oară. Stilul lor de muzică house și techno va umple una dintre scenele festivalului.
James Hype: După primul său eveniment numit STEREOHYPE, ce a avut loc la Laminor Arena în septembrie anul acesta, se întoarce și el la SAGA Festival, fiind prezent doar la ediția din 2022 a festivalului.
Pe lângă anunțul artiștilor de azi, SAGA Festival anunță și punerea în vânzare a abonamentelor UNDER 21, destinate publicului tânăr. Aceste abonamente, la un preț special, au o disponibilitate limitată și se adresează participanților care vor avea cel mult 21 de ani la data festivalului.
Toate tipurile de bilete pentru toate zilele de festival sunt deja disponibile pe sagafestival.com, iar prețurile pornesc de la 325 de lei + taxe.





