Privatizări, restructurări, eternele promisiuni

0

Miniştrii economiei din perioada 2004-2008, conservatorul Codruţ Şereş şi liberalul Varujan Vosganian, au promis restructurări, privatizări, listări la bursă ale companiilor energetice, transparenţă. De altfel, Vosganian spunea în ianuarie 2007 că Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, perlele coroanei statului, vor ajunge pe bursă chiar în acel an. Cele mai multe promisiuni au fost amânate. Ulterior a venit rândul cabinetelor conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu să promită aceleaşi lucruri, dar fără vreun rezultat.

 

Ideea privatizărilor şi a restructurării firmelor de stat a început să fie luată în calcul de fostul premier Emil Boc încă din 2010, după cum arată documentele Fondului Monetar Internaţional. Statul estima că cele mai multe privatizări vor fi parafate în 2011, inclusiv pentru CFR Marfă, rămasă în mâinile statului şi în prezent. Mai mult, Fondul reproşa autorităţilor că nu au reuşit să reducă pierderile la aceste companii de stat.

 

Anul 2011 a avut hopuri. Vânzarea pe bursă a unui pachet de 10% din Petrom a fost un eşec. Alte rateuri au fost listarea Tarom şi privatizarea integrală a Oltchim, în condiţiile în care ambele procese ar fi trebuit finalizate până la finalul anului trecut. 2012 a debutat cu un rateu major: privatizarea Cupru Min. Statul a desemnat câştigătoare compania Roman Copper, însă oferta a fost respinsă de cabinetul Ponta pe motiv că firma urma să se împrumute pentru a face rost de bani. Roman Copper a dat în judecată statul român, iar primul termen în instanţă este programat pe 18 decembrie 2012.

 

A urmat privatizarea Oltchim, care a rămas, practic, în aer, după ce Guvernul şi câştigătorul licitaţiei, Dan Diaconescu, se acuză reciproc din diferite motive. În cazul perlelor coroanei, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, listarea la bursă ar putea avea loc abia anul viitor. Asta deoarece prima companie a intrat în insolvenţă, iar pentru a doua nu a existat suficient interes în rândul brokerilor.