Probleme mari pentru cei care au centrale termice. Ce trebuie să știe

Potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-și renegocia până la 1 iulie 2020 prețurile pe care le vor plăti după liberalizare, dar, până la ora actuală, doar 17% dintre furnizorii lor actuali le oferă această posibilitate. Cei mai afectați vor fi cei care au centrale termice de apartament

Totodată, datele centralizate de AEI, arată că cei mai mulți dintre furnizori, mai exact peste 80% nici măcar nu își informează clienții că vor trece într-o piață liberă, unde au posibilitatea de a-și negocia prețul gazelor.

De cealaltă parte, numai circa 5% dintre consumatorii casnici știu că la data de 1 iulie 2020 vor intra în piața liberă de gaze și un număr și mai mic dintre aceștia (aproximativ 3%) sunt la curent cu faptul că prețul nu va mai fi stabilit “de stat” și că ei trebuie să-l renegocieze împreună cu furnizorii lor.

Analiza AEI, realizată pe baza datelor site-urilor celor 35 de furnizori de gaze care vând către consumatorii casnici din piața reglementată ne arată că deși suntem cu 45 de zile înainte de liberalizare, furnizorii – în marea lor majoritate – nu își informează clienții că au opțiunea de a-și renegocia prețurile și nici nu le propun prețuri noi.

Mai exact, din datele prelucrate până în acest moment de Asociația Energia Inteligentă reiese că:

  • 80% dintre furnizorii actuali nu și-au informat ”casnicii” că urmează să fie ”liberalizați”, prin anunțuri postate pe paginile lor de internet;
  • 83% dintre furnizorii actuali nu au făcut oferte către consumatorii casnici de gaze pentru perioada când piața va fi liberalizată;
  • ofertele actuale propuse consumatorilor au prețuri egale sau mai mari cu până la 55% decât prețurile din contractele existente, în condițiile în care cotațiile hidrocarburilor au scăzut semnificativ, pe fondul crizei COVID-19;
  • ofertele actuale, pentru cei care au trecut printr-o primă ofertare și renegociere, au prețuri superioare prețurilor estimate de AEI ca fiind corecte și variază între un plus de 5,5% și 64,5% față de acestea, în funcție de regiune;
  • există oferte ”ciudate”, cu valabilitate exagerată, de exemplu, până în anul 2030.

„Aceste date ne arată cu 45 de zile înainte de liberalizarea pieței de gaze dezastrul în care se găsește procesul de pregătire a consumatorilor casnici. Avem în acest moment o dovadă clară a dezinteresului majorității furnizorilor față de clienții lor casnici și disprețul față de legislația în vigoare în România, dar și manifestarea siguranței că și pe viitor clienții lor vor fi numai ai lor. Problema cea mai mare este că legislația în vigoare (art. 4, Ordinul 27 al ANRE) le garantează că, de fapt, clienții vor accepta prețul pe care ei îl stabilesc, probabil fără nici măcar să-și dea seama că la 1 iulie 2020 are loc un eveniment care va schimba major viețile tuturor celor care sunt consumatori de gaze”, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță, potrivit capital.ro.

Asociația Energia Inteligentă atrage atenția că procesul de liberalizare (așa cum evoluează el în prezent) deschide calea apariției unor prețuri mari la consumatori casnici, care vor fi sesizate de clienți cel mai probabil abia în lunile de iarnă, când populația se va trezi că are de plătit facturi uriașe. Totodată, acest comportament al celor mai mulți dintre furnizori riscă să conducă la descalificarea noțiunii de ”liberalizare”.

Asociația le recomandă consumatorilor de gaze să ceară și apoi să analizeze cu mare atenție ofertele furnizorilor înainte de a le accepta. De asemenea, AEI solicită instituțiilor statului să se mobilizeze pentru a asigura prevenirea folosirii procesului de liberalizare a pieței de gaze de la 1 iulie 2020 ca mod de creștere a facturilor clienților casnici.

„Considerăm de maximă urgență constituirea unei entități de tip SAL, așa cum este definită de Ordonanța 38/2015, care transpune directiva europeană 11/2013. Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Gazelor Naturale (SAL-GAZ) ar trebui să fie înființat ca să desfășoare programe de informare pentru pregătirea consumatorilor casnici, pentru ca aceștia să-și negocieze contractele de achiziție de gaze naturale pe o piață liberalizată și să permită soluționarea alternativă a litigiilor”, a mai spus președintele AEI.

În primele zile ale anului 2020, s-a stabilit prin OUG 1 că toți clienții casnici vor fi trecuți în piața liberă de gaze. Astfel, circa 3,4 milioane de consumatori casnici, care primesc în prezent gaze la prețuri stabilite de ANRE urmează ca începând cu 1 iulie 2020 să aibă gaze la prețuri renegociate chiar de ei (dacă știu că au acest drept). Concret, peste 45 de zile nu va mai exista o instituție care să stabilească prețurile plătite de consumatorii de gaze, prețurile ar urma să fie propuse de furnizori, iar clienții dacă nu iau poziție să ajungă să le plătească.

„Această schimbare importantă în societatea noastră poate afecta bugetele familiale de cheltuieli, fiind crucial modul în care se va desfășura, în contextul în care stabilirea prețurilor va intra în responsabilitatea comună a consumatorilor și furnizorilor”, a adăugat Dumitru Chisăliță.

În martie 2020, printr-un Ordin (nr. 27/2020), Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) stabilea pașii obligatorii pe care fiecare furnizor de gaze trebuie să îi facă pentru a pregăti consumatorii casnici în privința liberalizării. Astfel, potrivit documentului citat, furnizorii au obligația de a-i informa pe clienţii casnici cu privire la liberalizarea pieţei interne de gaze naturale şi eliminarea preţurilor reglementate, de a le transmite lunar clienţilor casnici din portofoliul propriu o ofertă cu preţul gazelor naturale pentru furnizarea începând cu data de 1 iulie 2020, de a afişa, la punctul unic de contact, în centrele de relaţii cu clienţii şi pe pagina principală a propriului site, la loc vizibil, informarea privind liberalizarea pieței de gaze, precum şi oferta propusă.

Campania Preț Corect la Gaze, lansată în 2015 de Asociația Energia Inteligentă va continua pentru sprijinirea cliențiilor casnici care urmează să fie ”liberalizați”.

Piața locală de gaze naturale destinate segmentului casnic consemnează un consum anual de circa 3,1 miliarde mc, fiind acoperită în prezent în proporție de circa 90% de doi mari jucători: ENGIE (care deține fostul Distrigaz Sud) și E.ON (care deține fostul Distrigaz Nord). Ceilalți furnizori care livrează gaze consumatorilor casnici în piața reglementată sunt: Premier Energy, Gaz Est, Gaz Sud, Megaconstruct, Amarad, Cordun Gaz, Euro Seven Industry, Design Proiect, Distrigaz Vest, Coni, CPL Concordia, Gaz Nord Est, Gaz Vest, Gazmir, Harghita Gaz, Otto Gaz (Premier Energy), Premier Energy – Zimnicea, Progaz PD, Prisma Serv Company, Romgaz, Salgaz, Tulcea Gaz, Vega 93, Tehnologica Radion, Mehedinți Gaz, BERG, Nord Gaz, Nova Power&Gas, Mihoc Oil, MM Data, Măcin Gaz, Instant Construct și Oligopol.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed