Producţia industrială din Germania a continuat să crească în martie, pentru a treia lună consecutiv

0

Ministerul german al Economiei a anunţat o majorare de 0,7% a producţiei industriale faţă de februarie, când a înregistrat un avans de 1,7%. Analiştii anticipau o creştere de 0,5%.

 

Producţia a crescut cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajustată la numărul zilelor de lucru.

 

Economia Germaniei a susţinut ritmul de dezvoltare din zona euro, în condiţiile în care companiile au mărit cheltuielile şi au făcut angajări pentru a acoperi cererea pentru exporturi.

 

Potrivit Bundesbank, economia germană a avansat cu 1% în primul trimestru, iar ritmul va fi menţinut în trimestrul actual.

 

În martie, sectorul construcţiilor a crescut cu 6,2%, iar industria prelucrătoare cu 0,5%.