Profesorii pichetează Ministerul Educaţiei cerând 6% din PIB pentru învăţământ şi demisia ministrului Funeriu

0

Nemulţumiţi că protestele lor nu sunt ascultate de conducerea ministerului, dascălii au pregătit o surpriză, respectiv un manechin din plastic, pe care l-au prezentat drept ‘dascălul perfect’ în condiţiile actuale.’Noi cerem demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, alocarea a 6% din PIB pentru învăţământ, dar şi deblocarea posturilor şi realizarea de investiţii în unităţile şcolare. Pentru că autorităţile ignoră complet aceste aspecte, suntem decişi să apelăm la o a doua surpriză, respectiv să continuăm protestele demarate acum două săptămâni şi în perioada care urmează’, a declarat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

 

 

La protest participă atât membrii ai FSLI cât şi ai Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi ai FSI ‘Spiru Haret’.