Profesorii şi studenţii Universităţii Bucureşti protestează pentru a-i susține pe magistraţi

Rectorul Universitatii Bucuresti, profesorul Mircea Dumitru, declarat, ieri, ca institutia pe care o reprezinta este solidara cu protestele magistratilor. Conform acestuia, o conditie esentiala pentru democratie o reprezinta corecta functionare a statului de drept.

 

„Credinţa în valorile civice liberale, în independenţa justiţiei faţă de puterea executivă şi politică, garanţiile constituţionale pentru ca magistraţii să poată acţiona fără nicio ingerinţă politică neprincipială, toate acestea sunt parte a etosului democratic, un pilon al unei societati libere şi a domniei legii într-un stat de drept. Corecta funcţionare a statului de drept este o condiţie esenţială pentru democraţie, pentru protecţia drepturilor cetăţenilor împotriva acţiunilor arbitrare ale politicului în justiţie, acţiuni ce pot perturba grav scara de valori a întregii societăţi, ataşamentul acesteia faţă de dreptate, echitate, corectitudine, cinste, responsabilitate. Ne exprimăm, aşadar, solidaritatea faţă de iniţiativele magistraţilor şi ale specialiştilor în drept care solicită abrogarea OUG nr. 7/2019 şi stoparea măsurilor care pun sub semnul întrebării bunul mers al justiţiei în România”, a scris Mircea Dumitru pe Facebook.

 

 

Mai multe, pe Adevarul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed