Prognoza meteo ANM, joi 20 mai: VREMEA va fi rece și instabilă

Astăzi, la fel ca în ziua anterioară, vremea va fi rece și instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice.

 

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, 50…70 l/mp.

 

Izolat vor fi condiții de grindină. La altitudini de peste 1700…1800 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, dar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi în partea a doua a intervalului pe crestele masivelor sudice (rafale de peste 70 km/h), iar pe alocuri și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în vest, sud-vest, sud-est, iar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici se va forma ceață.

 

Prognoza meteo pentru București

 

În Capitală, vremea va fi instabilă și se va răci. Vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade. Presiunea atmosferică va crește în a doua parte a intervalului.

 

Informări ANM despre starea vremii la mare și la munte

 

La malul Mării Negre, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va fi temporar noros și, mai ales ziua, vor fi averse și descărcări electrice. Cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări trecătoare, îndeosebi în timpul averselor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 19 de grade, iar cele minime vor fi de 12 … 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori de 15 … 17 grade.

 

La munte, vremea va fi rece și instabilă, cu înnorări temporar accentuate și averse însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp și pe arii restrânse, cu precădere în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, 50…70 l/mp.

La altitudini de peste 1700…1800 m, trecător vor mai fi și precipitații mixte, dar ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent. Vântul va avea intensificări, îndeosebi în partea a doua a intervalului pe crestele masivelor sudice (rafale de peste 70 km/h).

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed