Proiect inedit peste Bosfor. Turcia discută construirea unei căi ferate

0

Fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi şi Turcia vor să construiască o cale ferată peste Strâmtoarea Bosfor, în cadrul unui coridor comercial care ar lega Europa de Orientul Mijlociu şi Asia, scrie Bloomberg, citând surse apropiate discuțiilor.

Calea ferată ar urma să treacă peste podul Yavuz Sultan Selim, unul dintre cele mai lungi şi mai largi poduri de acest fel din lume, construit pentru trei miliarde de dolari în mandatul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a lega partea europeană de cea asiatică a Istanbulului.

Calea ferată face parte dintr-o serie de acorduri potenţiale dintre Turcia şi Emiratele Arabe Unite, a cărei capitală este Abu Dhabi. În luna iulie a acestui an, Emiratele Arabe Unite au promis 51 de miliarde de dolari pentru a sprijini economia Turciei care acum trece printr-o perioadă dificilă.

Într-un comunicat de presă, Guvernul EAU şi-a exprimat speranţa că schimburile comerciale cu Turcia se vor dubla, până la 40 de miliarde de dolari, până în 2030, şi că „sectoarele cheie” pentru investiţii includ energia, logistica, turismul şi agricultura.

Graţie locaţiei sale strategice între Europa şi Asia şi controlului asupra accesului în Marea Neagră, Turcia încearcă să devină o parte crucială a unui coridor comercial ce ar urma să lege Londra şi Beijingul. Sursele citate de Bloomberg susţin că Turcia speră să lege ţările din Golf de reţeaua sa rutieră şi feroviară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.