money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

Proiect: Studenții care nu stau în cămin vor primi bani pentru chirie

Publicat la 22.10.2024, 04:44:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Proiect: Studenții care nu stau în cămin vor primi bani pentru chirie

Ministerul Educației a lansat în consultare publică metodologia de acordare a subvențiilor de cazare și masă destinate studenților, precum și a subvenției de cazare acordată studenților care aleg altă formă de cazare decât căminele instituțiilor de învățământ superior de stat, cum ar fi să stea în chirie, scrie edupedu.


Ca să beneficieze de subvenția pentru chirie, studenții trebuie să notifice în scris, la începutul anului universitar, instituția de învățământ în care sunt înmatriculați și să atașeze o copie a contractului de închiriere, cu dovada de înregistrare de la Direcția de Taxe și Impozite Locale.

Noutățile care apar în proiectul de metodologie sunt următoarele:

Categoriile pentru calcularea subvenției pentru cazare și masă studenți, pe locuri finanțate de la bugetul de stat sunt următoarele:

a) Studenți români, UE și SEE, forma de învățământ cu frecvență, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
b) Studenți români, forma de învățământ cu frecvență, copiii personalului didactic în
activitate sau a personalului didactic care s-a pensionat din sistemul de învățământ, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
c) Studenți români, forma de învățământ cu frecvență, copiii cu unul sau ambii părinți
decedați, precum și copiii din familii monoparentale, pe locuri finanțate de la bugetul
de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
d) Studenți români, forma de învățământ cu frecvență, copiii care provin din centrele de plasament, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
e) Studenții străini, forma de învățământ cu frecvență, bursieri ai statului român, fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă (B) și fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă (CPNV), pe locuri finanțate de la bugetul de stat, ciclurile licență, master și doctorat;
f) Studenți cu dizabilități.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite