Proiectul legislativ privind interzicerea țigărilor electronice în spațiile publice închise, raport negativ

„Este o lege extrem de superficială ceea ce ne-ați prezentat dumneavoastră. Am semnat, noi ca țară, strategia OMS privind tutunul până în 2035. Deci trebuie să mai reglementăm o serie de aspecte la țigările electronice, deci avem foarte mult de lucru la acest capitol și este doar un mic element, sau murdăria de sub unghie cu ceea ce vă ocupați dumneavoastră în acest text”, a afirmat Laszlo Attila (UDMR), președintele Comisiei.

 

 

„Ați recunoscut că nu aveți niște studii și nu le avem nici noi care să determine în doi ani de zile că aceste țigarete electronice sunt nocive. Mai mult, vă reamintesc că în Anglia începând din luna octombrie, este ziua anti-fumat. Să vedeți că pe toate televiziunile sunt promovate aceste țigarete ca trecere spre nefumători. Un fumător înrăit nu poate… cu toți plasturii care îi pune. El trece la acest sistem și cu timpul se va lăsa pentru că doza este foarte mică, nu este toxică”, a spus și Renică Diaconescu (PSD), vicepreședinte în Comisie.

 

În replică, USR, prin inițiatorul proiectului – Cristian Ghica, precizează că acesta nu este un proiect de interzicere, ci de prevenție și susține că prevede ca „dispozitivele de încălzit tutun și țigaretele electronice să fie asimilate țigărilor normale, în sensul că fumatul lor să nu fie permis în locurile publice”.  El a vorbit și despre un studiu dat publicității recent.

 

„Copiii între 13 și 15 ani (care fumează țigări electronice) din  România au ajuns la o rată de 3,1% în 2016 și se presupune că se va dubla în 2017. (…) I-am înțeles pe colegii mei privind necesitatea taxării și a rezolvării problemei reclamelor, dar  aceste subiecte le-am urmărit și eu inițial în proiect doar că era atât de stufos și atât de greu de trecut dintr-un anumit punct de vedere încât am preferat să acționez după o veche zicală cinezească: drumul de peste o mie de mile începe cu primul pas. Aplicarea lui ar fi foarte benefică”, a susținut Cristian Ghica.

 

Și PNL și-a exprimat punctul de vedere prin senatorul Leon Dănăilă.

 

„Fumatul este ca și alcoolismul, ca și homexualitatea ca și alte droguri, transmis și genetic. N-o să dispară niciodată, dar poate fi micșorat, că nu numai genetic poate fi transmis ci și prin educație. Produsele electronice care au apărut sunt de aceeași nocivitate ca țigările obișnuite. Pe de altă parte, fumatul are și niște efecte benefice asupra memoriei și este indicat în maladia Alzheimer. Sunt niște studii pe care le-am citit și eu”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed