Protest fără precedent. Cele mai mari companii private din România se ridică împotriva premierului Tudose

0

Coaliţia pentru Dezvoltarea României, care reuneşte 2.000 de companii, atât româneşti cât şi străine, cu 600.000 de salariaţi şi cu afaceri de 50 de miliarde de euro pe an, a luat o poziţie fără precedent la adresa premierului Mihai Tudose, care de când a preluat Palatul Victoria şi-a stabilit ca ţintă în discurs multinaţionalele şi băncile pe care le acuză că nu raportează profit, fie că externalizează câştigurile în dauna României, a bugetului de stat şi nu în ultimul rând a românilor ca beneficiari a ceea ce ar trebuit să facă şi să ofere statul.

 

“Mesajul public lansat de dumneavoastră în numele Guvernului României conform căruia mediul de afaceri este cel care generează lipsa de fonduri la buget pentru şcoli, infrastructură sau servicii medicale este unul profund fals şi dăunător societăţii româneşti. Negreşit şi în mediul privat (ca şi în zona bugetară) se fac greşeli, există probleme, sunt persoane şi companii care fac evaziune fiscală şi nu respectă legile. Dar în marea sa majoritate, mediul de afaceri este CORECT şi este cel care produce bunăstare în România. Companiile cu capital străin (multe dintre ele multinaţionale), băncile şi sute de mii de antreprenori români îşi respectă angajaţii şi legile ţării. Ei sunt cei care asigură banii din care sunt plătiţi profesorii şi doctorii, magistraţii şi judecătorii, din care sunt construite şcolile şi spitalele. Banii care susţin administraţia publică. Banii din care se dezvoltă România. Toate aceste companii şi toţi aceşti antreprenori trebuie RESPECTAŢI”, a spus duminică Coaliţia pentru Dezvoltarea României într-o declaraţie publică.

 

Coaliţia cere premierului să vină cu dovezi clare şi cu nume de companii, care fac ceea ce el pretinde în discurs că fac.

 

“Dacă Guvernul are dovezi clare că sunt companii cu capital autohton sau străin care nu respectă legea, vă rugăm, în mod public, să le nominalizaţi şi să informaţi instituţiile abilitate”, spune Coaliţia.

 

mai multe, pe ZF