Proteste de amploare anunțate pentru această seară în București și alte orașe

În Bucureşti, oamenii sunt chemaţi să se adune la ora 18,00 în Piaţa Victoriei, urmând ca în jurul orei 19,00 să plece în marş spre Parlament. Conform Agerpres, manifestaţii asemănătoare sunt anunţate pentru duminică în alte oraşe din ţară, precum şi în Paris, Berlin, Roma, Zurich.

 

„Proiectul de modificare al Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor şefi de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament, ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la magistraţi la preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia. Luni, senatorii jurişti au dat un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al statului. Urmează votul în Senat. Asta înseamnă că un borfaş, condamnat penal, poate decide soarta românilor şi îi va reprezenta pe aceştia”, se motivează pe paginile de Facebook marşul intitulat „Nu vrem să fim o naţie de hoţi!”.

 

Alte proteste sunt anunţate în Craiova, Cluj-Napoca, Galaţi, Târgu Mureş, Iaşi, Constanţa, Oradea, Timişoara, Sibiu, Braşov, Rădăuţi, Focşani, Târgu Ocna, Suceava, dar şi în Zurick, Paris, Berlin, Roma, Londra, Toronto.

 

PNL, USR şi Platforma România 100, lansată de fostul premier Dacian Cioloş, au anunţat că se vor alătura protestelor.

 

Partidul Naţional Liberal precizează într-un comunicat de presă că susţine participarea membrilor şi simpatizanţilor săi la protestele ‘împotriva atacului la independenţa Justiţiei’ şi împotriva ‘măsurilor economice aberante ale guvernării PSD – ALDE’.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed