PSD iese de la negocieri? Coaliția de guvernare se poate destrăma. E un blocaj total

0

Negocierile dintre PSD PNL și UDMR au ajuns într-un blocaj total, așa că există mai multe variante pentru viitorul guvern acum. Deși s-au înțeles aproape la toate capitolele în ceea ce privește Programul de Guvernare și au căzut de acord și cu principiul premierului prin rotație, negocierile s-au blocat la împărțirea ministerelor.

Mai exact, PNL a condiționat continuarea negocierilor de a avea premierul la prima rotație și au obținut acest lucru. Au rămas astfel fără ministere importante atragându-și revolta multor lideri județeni care nici nu vor să audă ca partidul lor să nu aibă ministere ca Transporturile sau Dezvoltarea. Numai că UDMR nici nu vrea să audă să își piardă cele 4 locuri din cadrul guvernului (Mediu, Dezvoltarea, Tineret și Sport, vicepremier) și a amenințat că iese cu totul din combinație. Șeful PSD a plusat și a anunțat public că are mandat pentru un guvern cu UDMR și că dacă aceștia pleacă atunci o vor face și social-democrații.

Pe de o parte presiunea venită din partea președintelui Klaus Iohannis care deja a convocat consultările oficiale cu partidele pentru luni, iar pe de altă parte presiunea liderilor județeni care își văd partidul văduvit de poziții importante. Sunt în poziția în care actualii lideri riscă să fi negociat mai prost ca fostul lider al partidului, Ludovic Orban, la precedentele negocieri cu USR.

Stiripesurse.ro scrie că există doar trei variante pentru ca această criză politică să ia sfârșit mai exact, este vorba despre:

1.Cotinuarea negocierilor pe termen nelimitat, care va face ca toate partidele politice să aibă de pierdut, iar criza politică să fie prelungită.

PSD pleacă dacă UDMR renunță

2.Eliminarea UDMR din schemă, care este o varianta este negată public și de PSD și de PNL. În acest caz PSD și PNL au majoritate lejeră în Parlament și s-ar rezolva și problema liberalilor care ar dobândi în acest caz Dezvoltarea și Mediul râvnite atât de mult. Doar că eliminarea UDMR nu ar constitui o mișcare politică înțeleaptă nici pentru PNL și nici pentru PSD.

3.Guvern minoritar PNL-UDMR – este o variantă din ce în ce mai fezabilă. Mai exact, potrivit sursei citate, este posibil ca PSD exasperat de disensiunile dintre taberele din PNL să nu mai vrea să continue negocierile și să propună susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR pentru a trece de iarnă și a se rezolva problemele curente.

La această variantă există însă și posibilitatea de neneglijat ca PSD să anunțe că iese din negocieri și că nu admite nici o altă soluție în afară de alegerile anticipate.

Totodată, amintim și de declarațiile lui Marcel Ciolacu care spunea că în cazul în care UDMR va ieși de la guvernare, PSD va pleca și el.