PSD: La revedere, guvernare!

0

PDL rămâne astfel singur la guvernare, cu o susţinere minoritară în Parlament. Opoziţia, formată acum din două partide mari – PNL şi PSD – deţine, oficial, majoritatea şi poate răsturna Guvernul. PNL a anunţat deja că va depune moţiune de cenzură. În cazul în care Guvernul cade, partidul mai rămâne interimar timp de 45 de zile, în condiţiile în care de astăzi până la alegerile prezidenţiale mai sunt 51 de zile.

Destrămarea coaliţiei vine în contextul în care România încă mai caută surse de finanţare pentru a acoperi cheltuielile bugetare până la sfârşitul anului, iar sindicatele ameninţă cu greva generală şi cu proteste de stradă. De asemenea, România este în prima recesiune din ultimii zece ani, iar investitorii au acuzat în mod repetat că amploarea acesteia a fost agravată de proasta gestiune la nivel guvernamental. În acest context, instabilitatea politică toarnă gaz peste un incendiu deja generalizat.

Şapte miniştri cu portofoliu ai PSD pleacă împreună cu Dan Nica: Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu, Ion Bazac, Marian Sârbu, Ilie Sârbu, Nicolae Nemirschi şi Constantin Niţă. Într-o evaluare a guvernării făcută recent de ­Business Standard, Guvernul Boc obţinea 4,5 puncte – din 10 posibile – pentru modul în care şi-a îndeplinit programul, a gestionat bugetul şi a găsit susţinere în rândul partenerilor sociali. Cele două partide au medii foarte apropiate, ambele sub 5, în timp ce premierul Boc a obţinut doar 3,5 puncte.


Citește si: