PSD, USR PLUS și PMP s-au aliat împotriva PNL. Cum e posibil

În ședința de ieri a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, consilierii PSD, USR-PLUS și PMP s-au opus proiectului de hotărâre privind aprobarea inițierii procedurilor în vederea achiziționării unor imobile.

Proiectul de hotărâre a fost susținut de către actualul primar PNL al Lugojului, Claudiu Buciu, în cauză fiind vorba despre clădirile fostei Întreprinderi Textila Lugoj, situată pe strada Buziaşului.

Nu doar că edilul Buciu urmărește să ducă la îndeplinire interesele personale și combinațiile de prietenie și rudenie ale apropiaților săi, dar, în ilegalitățile pe care s-a obișnuit să le facă, încă dinainte de a fi ales primar, se folosește și de aparatul de lucru al primăriei, susține Gazeta din Vest.

„Domnule primar, dacă până acum «jocurile» imobiliare le făceați din bani personali – sau, cel puțin așa presupunem – acum vă permiteți aroganța să jucați banii lugojenilor la imobiliare, în interes personal și extins către apropiații din anturajul în care vă relaxați. Noi, cei din PSD, facem un apel public și vă transmitem următorul mesaj: nu amestecați bunurile și banii lugojenilor în «caracatița imobiliară» pe care o girați! Aveți măcar un strop de decență!”, Călin Dobra, președinte interimar PSD Lugoj.

La prima vedere ar părea că pe primarul Buciu l-a lovit nostalgia,deoarece la fosta fabrica a lucrat şi mama sa, însă, în realitate, scopul pentru care Buciu doreşte achiziţionarea acestor clădiri şi terenuri se pare că este unul pur de afaceri cu italienii, totul pe bani publici, se arată în publicația amintită. ”Tot afaceri şi tot cu italienii a făcut şi pe vremea când cumpără terenuri agricole pentru aceştia în schimbul unor comisioane,asta atunci când nu le dădea câte vreo teapă şi nu îşi mai respectă angajamentul faţă de ei, cum e şi teapa data societăţii Mille Miglia Company SRL Lugoj, administrată de cetăţeanul italian Carnelos Lâno, (decedat între timp) faţă de care Claudiu Buciu a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care se angaja să vândă suprafaţa de 15 hectare de teren arabil situat în extravilanul comunei Coşteiu şi suprafaţa de 5,02 hectare de teren arabil situat în extravilanul comunei Sudrias,să îndeplinească şi formalităţile de intabulare în Cartea Funciara a terenurilor şi să se prezinte la notar pentru a încheia cu firma cumpărătoare contractul de vânzare-cumpărare la preţul de 154.000 euro (150.000 euro pentru terenul din Coşteiu şi 4.000 euro pentru terenul din Sudrias), suma fiind achitată integral de italieni pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare,obligaţii pe care nu şi le-a mai îndeplinit,după cum arată judecătorii de la Tribunalul Timiş,cei de la Curtea de Apel Timişoara şi cei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,conform informaţiilor publicate de Lumea Justiţiei!”, susțin jurnaliștii de la Gazeta din Vest.

Citește mai mult pe GAZETA DIN VEST 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed