Publimedia riscă falimentul din cauza neplăţii hârtiei tipografice (VIDEO)

0

Producătorul de hârtie băcăuan spune că are de încasat de la Publimedia 22 de facturi din ultimele trei luni ale anului trecut. După repetate somaţii de plată fără efect, Letea a cerut insolvenţa editorului şi aşteaptă decizia instanţei.

Pentru a determina producătorul de hârtie să renunţe la cererea de insolvenţă, Publimedia a explicat că încasările din publicitate vin cu o întârziere de şase luni şi a propus variante de achitare a datoriei. Nicuna n-a fost pe placul Letea, care vrea să fie sigură că-şi recuperează cele 1,3 milioane de lei şi penalităţile aferente.

„Ne dau toate cec-urile pe toate cele şapte luni de-acum înainte,asta ar însemna la începutul lunii februarie. Dacă s-ar ajunge la o înţelegere până la data procesului, adică să elibereze toate filele de cec, urmând ca noi să calculăm penalităţile, şi pentru penalităţi să ne elibereze o altă filă cec, dar până acum nu avem nimic concret,” spune Vasilica Spăaru, director juridic Letea Bacău.

Potrivit Vasilicăi Spătaru „gajul” pe încasările din publicitate pe următoarele şapte luni ar trebui completat şi cu un contract ferm prin care Publimedia să se angajeze că va contnua să cumpere hârtie de la Letea şi în 2010. Liana Petrovici, avocatul Publimedia, spune că speţa este una obişnuită pentru această perioadă.

„În trei săptămâni în procesele având ca obiect insolvenţa, dacă se plăteşte debitul se încheie acţiunea,” spune Liana Petrovici.

În octombrie, Publimedia a mai avut un proces de insolvenţă deschis tot pe motiv de neplată a hârtiei, încheiat după achitarea facturilor restante.

Şi statul este cu ochii pe Publimedia. Fiscul a demarat executarea silită a editorului din cauza unei datorii de peste trei milioane de lei. Procedura presupune fie poprirea conturilor fie sechestrul pe bunurile mobile şi imobile.