Putin, după 3 ore de discuții cu cancelarul german: ”Dorim noi război? Desigur că nu”

0

Preşedintele rus Vladimir Putin a descris situaţia din estul separatist prorus al Ucrainei drept un ”genocid”. El a susținut însă, la capătul a aproape trei ore de discuții cu cancelarul german Olaf Scholz, că Rusia nu vrea război, şi vrea ”să continue lucrul în comun” cu Occidentul pentru dezamorsarea crizei legate de Ucrain, conform AFP şi Reuters.

  • ”Dorim noi război? Desigur că nu. De aceea am avansat propuneri pentru un proces de negociere”, a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă comună susținută la Moscova alături de cancelarul german Olaf Scholz.

Liderul de la Kremlin a confirmat retragerea parţială a trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina, dar a acuzat totodată Occidentul că nu a venit cu un răspuns constructiv la cererile Rusiei privind securitatea europeană şi că încearcă să-şi consolideze securitatea în detrimentul Rusiei.

  • „Moscova nu poate închide ochii la modul în care SUA şi NATO tratează principiul indivizibilităţii securităţii”, a subliniat Putin.

Principiul indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat. Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei. Chestiunea aderării Ucrainei la NATO trebuie lămurită acum, a insistat Putin în declaraţia de la la conferinţa de presă cu Scholz.

După ce a comasat importante forţe militare la frontiera ucraineană, Rusia a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.

În declaraţia dată marţi, Putin a susținut că doreşte continuarea negocierilor asupra acestor cereri, menţionând, de asemenea, ca subiect distinct controlul rachetelor cu rază intermediară de acţiune.

  • ”Suntem pregătiţi să continuăm lucrul în comun. Suntem pregătiţi să mergem pe calea negocierii”, a afirmat liderul de la Kremlin, subliniind însă că nu renunţă la respectivele cereri şi că ele fac parte dintr-un ”complex” de tratative ruso-occidentale.

El şi-a exprimat în mod special nemulţumirea faţă de situaţia din cele două republici separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, unde, în opinia sa, are loc un ”genocid” şi a insistat ca acest conflict să fie soluţionat în cadrul procesului de pace prevăzut de acordurile de Minsk.

Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi, de asemenea, prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate.

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat săptămâna trecută că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri.

Cancelarul german Olaf Scholz, care luni a fost la Kiev înainte să vină la Moscova, a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a promis că va prezenta actele normative privind statutul special al Donbasului.

Deputaţii ruşi au votat marţi un apel adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa celor două republici care compun Donbasul.

Scholz: Trebuie să se poată găsi o soluţie

Anunţul retragerii unor trupe ruseşti concentrate la frontiera cu Ucraina este un semn bun, a spus la rândul său cancelarul german Olaf Scholz, în conferința de presă comună cu Putin.

  • „Faptul că auzim acum că unele trupe sunt retrase este, în orice caz, un semn bun. Sperăm că se va continua”, a spus Scholz.

Cancelarul german s-a declarat convins că eforturile diplomatice pentru evitarea unui conflict „sunt departe de a fi epuizate”:

  • „Trebuie să se poată găsi o soluţie. Indiferent cât de dificilă şi de gravă pare să fie situaţia, refuz să spun că este fără speranţă”.

Occidentul și Rusia trebuie să facă eforturi să ajungă la un compromis cu privire la problemele de securitate europene fără ca niciuna dintre părți să fie nevoită să renunțe la „principii”, a mai spus Olaf Scholz.