x


  • EUR
    4.7205
    USD
    4.1484
string(7) "externe"

Putin îl transformă în erou pe sângerosul dictator Stalin, vinovat de moartea a milioane de oameni

Filmul „Să-l vezi pe Stalin“ este ultima acțiune a Kremlinului de a-l „primeni“ pe fostul dictator rus, vinovat de uciderea a milioane de oameni. Filmul, sponsorizat de stat, are menirea să schimbe în primul rând mentalitatea rușilor în privința acestui „mare om de stat“, cum îl consideră Putin.

Author: Mihai Voican | Sursa: Romania Libera | Publicat: 04.08.2017, 8:30

Creșterea popularității lui Stalin nu trebuie să surprindă pe nimeni. Putin este un fan declarat al liderilor sovietici, indiferent cât au fost de sângeroși, iar ca urmare „firească“ este susținerea de către Moscova a dictaturilor lui Bashar al-Assad în Siria, Kim Jong-un în Coreea de Nord și Nicolas Maduro în Venezuela.

 

Reabilitarea dictatorilor și a acțiunilor militare

 

„Interesele Rusiei“ sunt pe primul plan, iar discuțiile despre principii democratice, drepturile omului, libertatea popoarelor nu intră în strategiile Kremlinului. Tătucul Stalin a dovedit din plin că atunci când o dictatură se pune în mișcare, nici propriul popor nu mai contează. Reabilitarea lui Stalin, în contextul în care au fost denunțate toate atrocitățile comise de fostul lider rus, este un obiec-tiv al Kremlinului și mijloacele necesare „curățirii“ au fost puse în mișcare de anul trecut, când un sondaj Vkontakte mai mult decât dubios, publicat de Administrație, arăta dorința rușilor de a-i pune figura lui Stalin pe o nouă bancnotă de 2.000 de ruble. Și Bashar al-Assad și-a pus chipul pe o bancnotă, după ce a pus toate corpurile de armată pe propriul popor, provocând cea mai mare criză a refugiaților de la Al Doilea Război Mondial.

Pe bancnota de 200 de ruble, rușii, conform sondajului menționat, vor o imagine a Crimeii. Putin speră că printr-o astfel de propagandă să bage în mintea rușilor în primul rând necesitatea unei „mâini de fier“ la conducerea Rusiei și a unor acțiuni militare justificate de „interesele patriei“, nu de vreun respect pentru Dreptul Internațional. Pe această cale, susținerea Moscovei față de dictatori actuali și acțiunile în forță fără să țină seama de drepturile popoarelor trebuie să-și găsească justificarea în „interesele Rusiei“. Și punct.

 

Premiul „magic“

 

Filmul „Să-l vezi pe Stalin“, a cărui acțiune se petrece în 1940, este povestea inventatorului tancului T-34, care a pornit la un drum de 2.000 de kilometri cu prototipul său pentru a-i arăta dictatorului beneficiile extraordinare ale mașinii sale de război. Pe drum, omul a făcut o aprindere la plămâni și a murit, însă mesajul filmului este determinarea cetățeanului de a-și servi patria, riscându-și propria viață. Patetic, mult prea patetic, chiar și pentru un film rusesc! Marii cineaști ruși nu s-au băgat la un astfel de scenariu, chiar dacă a fost sponsorizat de stat, cu 60 de milioane de ruble (860.000 de euro).

 

„Ideea a venit de la Ministerul Culturii, care susține o campanie pentru istoria eroilor aproape necunoscuți ai patriei noastre“, a declarat regizorul filmului, Kim Druzhinin, în vârstă de 32 de ani. Eroul filmului este inginerul Mihail Koșkin, al cărui legendar prototip de tanc T-34 a primit aprobarea lui Stalin de a fi produs în serie pentru armata rusă, iar cu ajutorul acestuia s-a oprit invazia nazistă în 1941. Stalin își face apariția magistrală la sfârșitul filmului, ca un erou ce a învins forța răului nazistă. „Stalin este punctul culminant al filmului, premiul pe care îl primești la sfârșitul unei povești magice“, subliniază Druzhinin. Ceea ce este cu adevărat înfiorător este că regizorul vorbea serios! De fapt, este un regizor familiarizat cu „proiectele“ cineaste ale Ministerului Culturii, Putin însuși asistând la premierele filmelor sale propagandistice.