Putin și-a amânat un discurs! Explicațiile Kremlinului

0

Discursul de vineri al președintelui rus Vladimir Putin la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF) a fost amânat cu o oră din cauza unor „atacuri masive de tip DDoS [distributed denial-of-service]” asupra sistemelor SPIEF, a susținut vineri Kremlinul, relatează CNN.
Discursul ar fi trebuit să înceapă la ora 14:00.
„Din nefericire, astăzi, din cauza unor atacuri masive DDoS asupra sistemului forumului, baza de acreditare și admitere a fost dezactivată”, a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei teleconferințe improvizate.
Peskov a adăugat că specialiștii tehnici lucrează pentru a repara sistemul, dar va dura ceva timp.
„Avem nevoie de 30-40 de minute pentru a restabili baza de date”, a spus el.
„Având în vedere acest lucru, președintele (Putin) a decis să își amâne discursul cu o oră. Acesta va avea loc nu la ora 14.00, ci la ora 15.00 (locală)”, a adăugat el.