Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare. Cristian Borcea, condamnat la 5 ani

Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2017, la 4 ani de închisoare cu suspendare. În acelaşi dosar, Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al CJ Constanţa, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, aceeaşi pedeapsă primind şi Dragoş Săvulescu, fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti. În schimb, Cristian Borcea, fost finanţator al clubului Dinamo, a fost achitat.

 

Procurorii ceruseră 15 ani de închisoare pentru Radu Mazăre.

 

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.

 

„Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (…) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi”, susţin anchetatorii.

 

mai multe, pe digi24

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed