Raoul scapă de închisoare! Solistul a fost de patru ori prins conducând cu permisul suspendat

Ajuns la tribunal după mai multe condamnări ”strânse” în 2018 pentru fapte similare, cea mai mare fiind de de un an și șase luni de închisoare, magistrații Judecătoriei Buftea au amânat inițial pronunțarea procesului din cauza stării de urgență declarată datorită COVID-19.

Odată cu reluarea activității, aceștia au admis cerea solistului de muzică de petrecere, prin care acesta a dorit să demonstreze că este de bună credință și a achitat integral toate amenzile penale, dar mai ales că este un model în societate (vocea sa s-a auzit pe parcursul stării de urgență prin stațiile specialelor de poliție și jandarmerie îndemnând oamenii să stea acasă).

Pe numele său de buletin Borlea Rareș Cornel, compozitorul și solistul știut de o țară întreagă drept Raoul, a plătit circa 25.500 lei (extra alte cheltuieli judiciare), reprezentând contravaloarea amenzilor primite pentru conducerea ilegală a unui autoturism. Căci neplata atrăgea după sine și riscul de a se transforma în alte zile de închisoare.

Raoul nu se mai atinge de volan până la anunțarea verdictului

Până la stabilirea verdictului, solistul este cuminte, la mare, cu șofer, căci nu se mai atinge de volan până la pronunțarea judecătorilor. ”Repune cauza pe rol în vederea ataşării sentinţelor penale pentru care inculpatul a fost anterior condamnat, cu referat de la Biroul executări penale pentru fiecare dintre aceste sentinţe, din care să rezulte data la care acestea au rămas definitive, precum şi dacă inculpatul a achitat amenzile penale la care a fost condamnat anterior. Dispune emiterea unei adrese către serviciul cazier în vederea actualizării fişei de cazier a inculpatului”, au decis magistrații Judecătoriei Buftea, care vor anunța sentința în luna septembrie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed