RĂSPUNS OFICIAL de la AstraZeneca: Se pot forma sau nu cheaguri de sânge?

0

Grupul farmaceutic britanico-suedez AstraZeneca dă asigurări vineri că ”nu există nicio probă a unui risc agravat” de formare a unor cheaguri de sânge antrenat de vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, în prima reacţie a grupului după suspendarea utilizării vaccinului, ca măsură de precauţie, într-o serie de state membre UE, relatează AFP.

”În realitate, datele cu privire la acest tip (de problemă medicală) sunt mult mai slabe la cei care sunt vaccinaţi, în comparaţie cu aşteptările în rândul populaţiei în ansamblul său”, subliniază grupul într-un comunicat.

Căutăm 10 copii cu inițiativă și idei de afaceri. Aplică acum pentru o bursă pentru copilul tău prin VERTIK Junior

De menționat este faptul că, Agenţia franceză a medicamentului (ANSM) recomandă o continuare a vaccinării împotriva covid-19 cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, într-un aviz publicat vineri, la o zi după ce Danemarca şi o serie de state membre UE au suspendat vaccinarea cu acest vaccin, în urma unor tulburări de coagulare a sângelui semnalată în rândul persoanelor vaccinate, relatează Reuters.

”ANSM împărtăşeşte recomandarea (Agenţeii Europene a Medicamentului) EMA de continuare a vaccinării cu vaccinul AstraZeneca. Noi date ar putea să determine ANSM să revizuiască această poziţie”, anunţă Agenţia Naţională franceză de Siguranţa Medicamentului (ANSM).

”Mai multe ţări europene au suspendat în baza principiului precauţiei şi în mod temporar vaccinarea cu AstraZeneca, în urma mai multor cazuri grave de tulburare a coagulării, precum evenimente tromboembolice”, aminteşte ANSM.

”În Franţa, un caz de tromboze multiple, într-un context CIVD (coagulare intravasculară diseminată), a fost analizat în cadrul Comitetului şi urmărit de la 11 martie. Având în vedere datele disponibile, nimic nu permite să se conchidă că acest efect are legătură cu vaccinul” administrat, anunţă agenţia franceză.