Război Israel – Hamas. Israelul se pregăteşte pentru ofensiva terestră după şase zile de teroare în ţară. Armata a atacat joi aeroporturile siriene din Damasc și Alep şi a lansat noi raiduri aeriene în Gaza. Spune că a ucis încă un important lider Hamas. Totodată a lovit zeci de ascunzători şi tuneluri ale forțelor comando ale Hamas şi ameninţă că nu va relua furnizarea de apă, curent şi combustibil până la eliberarea ostaticilor. De partea cealaltă, Hamas anunţă tiruri de rachete asupra Tel Aviv după ce raidurile israeliene au lovit tabere de refugiaţi. Echipa Observator se află în zona unde se duc cele mai crâncene lupte.








