Recomandările MONEY.ro>> Spectacol de operă gratuit în aer liber şi Festivalul Filmului European

Astăzi (7 mai) de la ora 19 se joacă Hamlet, la Teatrul Bulandra. Regia piesei este semnată de Elizabeth LeCompte, iar spectacolul se joacă în fiecare seară până luni, în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare. Spectacolul se joacă în Sala Toma Caragiu, începând cu ora 19.

Tot astăzi se joacă piesa Neînţelegerea (de Camus) la Teatrul Naţional Bucureşti. Spectacolul regizat de Felix Alexa îi are în distribuţie pe Mariana Mihuţ, Irina Movilă, Mihai Călin, Lamia Beligan şi Matei Alexandru. Piesa se joacă în Sala Amfiteatru, de la ora 19.

Dacă vreţi să mergeţi la Ateneu în această seară, Orchestra Filarmonicii George Enescu interpretează Suita nr.4 de Ceaikovski, Concertul pentru vioară şi orchestră de Glazunov şi Simfonia nr 2 de Skriabin.

Sâmbătă seara puteţi vizionaţi 12 scurt-metraje poloneze realizate în 2009, la librăria Cărtureşti, din Arthur Verona numărul 13. Selecţia scurt-metrajelor a fost realizată de Institutul Adam Mickiewicz, Fundaţia de Film Cracovia şi Institutul Polonez de Film.

Între 6 şi 30 mai se desfăşoară a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European.
Duminică (9 mai) puteţi merge la filmul Lumea e mare iar salvarea se ascunde după colţ. Filmul, o producţie Bulgaria-Germania-Slovenia-Ungaria e bazat pe romanul scriitoarei bulgare Ilija Trojanow şi spune povestea unui tânăr care după un accident de maşină rămâne cu o amnezie totală şi care încearcă să îşi reactiveze secvenţe biografice printr-o călătorie iniţiatică în Bulgaria sa natală, împreună cu bunicul său.
Filmul rulează la Cinema Studiu de la ora 18.

Duminică se sărbătoreşte Ziua Europeană a Operei. Astfel că, iubitorii de operă pot merge la un spectacol gratuit care se va desfăşura pe esplanada din faţa Operei Române. Programul evenimentului va include arii şi duete din operele lui Ceaikovski, Bizet, Verdi, Puccini şi Camille Saint-Saens. Concertul va fi prezentat de Ion Caramitru.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed