Reducerea CAS nu va creste numarul locurilor de munca

0

Economia făcută de companii prin reducerea cu 5% a CAS datorată de angajator nu se va transforma în majorări salariale şi nici nu va genera noi locuri de muncă, a declarat, pentru România liberă, consultantul fiscal Dan Schwartz, Managing Partner RSM Scot România. Acesta a explicat de ce declaraţiile făcute de politicieni nu se vor transpune în realitate: „Reducerea CAS-ului s-a simţit mai mult la companiile care au fondul de salarii mai mare. Unul dintre beneficiari este statul. Însă, nu vom observa o creştere a numărului locurilor de muncă sau majorări salariale, aşa cum s-a spus. În sectorul privat, companiile vor utiliza sumele astfel economisite pentru continuarea activităţii, şi nu pentru a face angajări sau a majora salarii. Nici un angajator nu creşte salariile dacă nu are un motiv anume. Unele firme vor folosi banii respectivi pentru a-şi rambursa creditele sau pentru a achiziţiona materie primă. În sectorul de stat banii vor fi folosiţi la rectificările bugetare. Cum vor fi aceştia cheltuiţi? Greu de spus, fiindcă nu ştim cu exactitate nici cum sunt utilizaţi banii de la buget”.

În schimb, Andreea Păun, payroll supervisor în cadrul Accace, este de părere că „deşi pe termen scurt companiile nu au reinvestit sumele economisite, cu siguranță în următoarea perioadă și pe termen lung acest lucru se va reflecta în măsuri precum crearea de noi locuri de muncă, acordarea de beneficii angajaților performanți, investiții în echipamente și tehnologie. Mai mult, măsura reducerii CAS datorate de angajator este cu adevărat apreciată și de investitorii străini, care însă speră ca acest lucru să nu ducă în viitor la creșterea altor taxe care să acopere această diminuare“.

 

Citiți mai multe pe romanialibera.ro.