Reducerea cheltuielilor bugetare ar putea presupune şi disponibilizări, spune ministrul Muncii

0

„În textul scrisorii, pe care o va trimite FMI, nu se vorbeşte despre o diminuare a numărului de personal din punct de vedere strict cantitativ. Aici este vorba de o reaşezare, din punct de vedere macroeconomic, a cheltuielilor cu personalul, cu salariile. Lucrul acesta poate să însemne şi o soluţie de acest tip (disponibilizări, n.r), dar tocmai pentru asta am rugat reprezentanţii sindicatelor să vină astăzi la o discuţie de început, principială, pentru a vedea în ce măsură putem împreună să diminuăm aceste costuri”, a precizat ministrul Muncii.

Declaraţiile lui Marian Sârbu vin după anunţul făcut marţi de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care afirma că până în luna iunie a anului viitor cheltuielile salariale trebuie să fie reduse cu 3 miliarde lei pentru ca România să-şi respecte obligaţiile convenite cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional(FMI).

Cât priveşte forma finală pe care o va avea proiectul Legii unice a salarizării bugetarilor, ministrul Muncii a mai spus că o decizie legată de coeficienţii de salarizare trebuie luată în funcţie de condiţiile economice prin care trece România.

„În primul rând, sustenabilitatea porneşte de la resursele financiare, ori resursele financiare, aşa cum sunt discutate cu FMI şi chiar cu Banca Mondială, înseamnă totuşi, din punct de vedere macroeconomic, o înscriere a cheltuielilor de personal în anumite repere. Înscrierea în aceste repere înseamnă automat efecte şi în ceea ce priveşte legea în sine”, a mai spus Sârbu.

El a adăugat că va fi nevoie „de un fel de Constituţie a salarizării, un fel de cod al salarizării, care să permită ulterior legi anuale de salarizare”, în condiţiile în care este vorba de o Lege care ar trebui să „fundamenteze valorile de salarizare din România în următorii 10-15 ani”.

Marian Sârbu a mai spus că în cursul săptămânii viitoare, în urma discuţiilor cu sindicatele, vor fi stabilite măsurile de reducere a cheltuilor salariale ce vor fi aplicate, astfel încât România să se încadreze în condiţiile cerute de Fondul Monetar Internaţional.