Regionalele ANAF ar urma să fie desființate

0

Foarte important este că, tot la inițiativa UDMR, Parlamentul a adoptat în trecut și o lege pentru transferul controlului asupra firmelor mijlocii de la cele 8 direcții regionale la județene. Reprezentanții angajațiilor Fiscului consideră că o astfel de măsură ar putea aduce beneficii administrării fiscale, dar cer o perioadă de tranziție suficientă pentru acest transfer, având în vedere că în cazul legii mutării firmelor mijlocii termenul a fost amânat din cauza timpului insuficient.

 

Având în vedere aprobarea proiectului UDMR privind firmele mijlocii, dar și dorința autorităților locale de a avea un control cât mai mare la nivelul județelor, putem considera că și acest proiect are șanse destul de bune să obțină sprijinul parlamentar și să devină lege.

 

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de Președinție și să fie publicat în Monitorul Oficial.

 

mai multe, pe profit.ro