Remanierea, la bursa zvonurilor. Ce miniştri vor fi schimbaţi

0

Voci grele din PDL au susţinut în ultimele zile că este nevoie de o remaniere guvernamentală. Unul dintre ei este numărul doi în stat, Vasile Blaga, care declara săptămâna trecută că este nevoie de „sânge proaspăt” în echipa condusă de Emil Boc.

 

Deşi, la nivel oficial, nu există o decizie, democrat-liberalii iau în calcul o reîmprospătare a Guvernului pentru a relansa încrederea electoratului în PDL, înaintea alegerilor din acest an.

 

La bursa zvonurilor, deja a apărut o listă a remaniabililor.

 

În primul rând, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, unul dintre dintre marii anonimi ai Guvernului Boc. Din septembrie 2010, de când a ajuns ministru, Vreme s-a ferit constant de presă şi inclusiv preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat lipsa de comunicarea, atât cu mass-media, cât şi cu partidul.

 

Pe lista neagră s-ar afla şi Ion Ariton, de la Economie, un alt ministru necunoscut. Şi acestuia i s-a reproşat comunicarea ineficientă. Deşi criticat de mulţi dintre colegii din PDL, Ariton ar avea însă sprijinul grupării Blaga.

 

Valeriu Tabără, de la Agricultură, este un alt nume vehiculat. Cu toate că este mai activ public faţă de ceilalţi colegi ai săi, lui Tabără i se reproşează lipsa rezultatelor concrete în agricultură.

 

Citeste materialul integral pe RTV.net