Reprezentanţii studenţilor acuză graba din discuţiile pe Codul educaţiei

„Am discutat pe baza textelor la prima vedere, care erau citite foarte repede. A trebuit să fim foarte atenţi şi să insistăm să revenim asupra unor articole deoarece se încearcă trecerea cu vederea a anumitor aspecte, precum finanţarea universităţilor private. Se încearcă legitimarea unor articole destul de dubioase. Avem o serie de lucruri pe care nu le-am înţeles din cauza modului de lucru”, a declarat Cezar Hâj.

Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România a adăugat că profită de sistarea temporară a discuţiilor, pentru a vedea ce au ratat din textul codului şi pentru a pune la punct o serie de modificări pe care le vor prezenta când vor fi reluate întâlnirile. Nemulţumit de faptul că ministerul nu a furnizat toate documentele pentru a le putea revizui până marţi, Cezar Hâj a precizat că e posibil ca, în momentul în care reprezentanţii ministerului vor veni cu propuneri pe ultima sută de metri, studenţii să refuze discutarea acestora.

Referitor la modificările aduse de organizaţia studenţilor în textul codului educaţiei, preşedintele ANOSR a evidenţiat introducerea statutului elevului în învăţământul preuniversitar şi a statului studentului pentru învăţământul universitar, documente la care reprezentanţii studenţilor lucrează de doi ani, în cadrul cărora vor fi incluse drepturi şi obligaţii. În plus, ANOSR susţine clarificarea reprezentării studenţilor în consiliile universităţilor, pentru ca aceştia să poată participa la luarea deciziilor care îi privesc.

„Vrem să obţinem şi o clarificare a burselor, care ar trebui ori să stimuleze performanţa, ori să fie un ajutor pentru persoanele cu probleme. Acum nu există o viziune clară asupra burselor”, a adăugat Hâj.

ANOSR susţine, de asemenea, introducerea unor prevederi clare care să ajute studenţii, sub forma unei carte a studenţilor, în cadrul cartei universitare, care să cuprindă şi drepturile locale ale acestora în cadrul instituţiei, precum acces nelimitat la bazele sportive şi la facilităţile acesteia.

Cezar Hâj a propus introducerea în codul educaţiei a unei prevederi care să asigure accesul liber al studenţilor la muzee, instituţii şi activităţi culturale organizate de stat.

Legat de propunerea ministrului Educaţiei de introducere a unui nou organism de verificare şi acreditare a universităţilor, alături de ARACIS, preşedintele ANOSR a declarat că studenţii sunt în continuare împotriva acestei modificări.

„O altă instituţie de acest tip ar duce la scăderea standardelor calitative. Doamna ministru susţine introducerea unei noi instituţii de acreditare, iar noi vrem o singură instituţie care să nu abuzeze de puterea pe care o are. E ilogic să existe două instituţii de stat care să facă acelaşi lucru. Sunt o serie de interese care se ascund în spatele înfiinţării unei alte agenţii, o serie de universităşi care nu au primit acreditare şi vor o evaluare mai vagă. Discuţiile pe această temă vor continua începând de marţi”, a adăugat preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Ecaterina Andronescu a anunţat, sâmbătă, finalizarea Codului Educaţiei, în urma discuţiilor cu sindicaliştii, reprezentanţi ai studenţilor şi părinţilor, urmând ca marţi să se facă o ultimă revizuire a acestuia, înainte de a fi publicat şi supus dezbaterii publice.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed