Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, necesitatea respectării măsurilor preventive.
"Nu trebuie să intrăm în panică, însă trebuie să fim conştienţi că ne aflăm într-o situaţie publică extrem de gravă şi dacă vrem să avem o viaţă apropiată de normalitate, trebuie să respectăm măsurile", a spus Klaus Iohannis, după ce a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Sănătate Publică împreună cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
"Despre restricții am vorbit destul de mult și am observat cu toții că descentralizarea deciziei pentru restricții a fost un lucru bun, însă este nevoie de mai multă clarificare și am convenit, chiar în discuția pe care am avut-o cu reprezentanții Institutului, cu domnul ministru Tătaru și cu echipa mea, să se lucreze la o metodologie care să permită luarea unor decizii mai rapide, mai eficiente şi mai corelate cu situaţia din fiecare localitate şi din fiecare judeţ.
În acest fel, vom putea să fim mai eficienţi, în acest fel vom putea lua mai repede măsurile care se impun, în acest fel vom putea să evităm, ca să zic aşa, restricţii prea dure, însă, repet, măsurile de bază rămân cele discutate: masca, distanţa, igiena.





