Revista presei internaționale 14.04.2010 – Cioloş: Nu se vor reduce subvenţiile pentru agricultură

Cei care cred că Uniunea Europeană va reduce uriaşul pachet anual de asistenţă pentru agricultori – 70 de miliarde dolari, echivalentul unui plan de salvare AIG în fiecare an – ar trebui să-l asculte pe noul comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloş, recomandă cotidianul american Wall Street Journal.

Kurmanbek Bakiyev, preşedintele kirghiz, a anunţat că ar putea demisiona dacă guvernul interimar îi garantează siguranţa şi reuşeşte să ţină sub control situaţia gravă din ţară, potrivit Reuters. Aceasta este prima dată de la izbucnirea protestelor de săptămâna trecută împotriva conducerii sale când preşedintele ia în calcul posibilitatea de a demisiona.

Michelle Obama a făcut o oprire neanunţată în Haiti, în drumul spre Mexic. Prima Doamna a SUA a fost acompaniată de Jill Biden, soţia vicepreşedintelui, scrie CNN.

Preşedintele american, Barack Obama, va merge la funeraliile preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, omorât în urma unui accident aviatic în vestul Rusiei, scrie BBC NEWS.

Citeşte şi Revista presei interne 14.04.2010 – CFR se reinventează ca să scape de criză: intră pe piaţa de nunţi şi botezuri

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed