Cotitura a fost definitivată săptămâna aceasta când birocraţii europeni au anunţat că vor falimenta o ţară întreagă, dacă partidele elene de Opoziţie nu vor acorda susţinere planului de austeritate impus în schimbul asistenţei financiare. Să privim înapoi în istorie. Criza britanică din anii ’30 a rămas legendară şi este citată şi astăzi extrem de des. Dar perioada aceea dezastruoasă nu a provocat o contracţie mai mare de 10% niciodată. În schimb, criza din Grecia a scăzut economia deja cu 13% şi este aşteptată să provoace alte 7% de pierdere în 2012.Şi cu toate că dezastrul grec se profilează a fi cel puţin de două ori mai mare decât cel britanic din urmă cu 80 de ani, pe europeni „îi doare la bască”. Comisarul european Olli Rehn se întrece pe sine însuşi în discursuri fataliste despre scenariul falimentului elen, dar consecinţele la care se gândeşte el se referă la celelalte state din UE, nicidecum la Atena. În ţară, 100.000 de firme au falimentat deja. Sinuciderile şi crimele au atins niveluri record, zeci de mii de oameni au ajuns pe drumuri. În zonele rurale, oamenii s-au întors la barter, pentru a putea supravieţui. Şi acesta e doar începutul, scrie RFI.
Una din marile probleme încă nediscutate pe deplin de care suferă Bruxelles-ul este „idioțenia”. Numai aşa ne putem explica gravele erori de guvernare europeană din ultima perioadă. Şi mai gravă este nepăsarea şi lipsa de umanitate a acestei construcţii birocratice care nu mai uneşte, ci distruge state europene.
Italia trebuie să se reformeze RAPID! (Die Welt)
Ţara a intrat oficial în recesiune. Dacă nu face ceva repede, guvernul condus de Mario Monti nu are nicio şansă să-şi ducă planul la îndeplinire.
Climatul în Italia este următorul: consumatorii şi companiile trăiesc într-un profund climat de neîncredere. Banii lipsesc şi creditele sunt rare şi scumpe – atât cele private, cât şi cele publice. Deocamdată, singura stabilitate este dată Romei de intervenţia Băncii Centrale Europene care a cumpărat masiv obligaţiuni italiene.
Nu e un context propice pentru reforme şi totuşi premierul Monti a adoptat deja două ample pachete legislative pentru care a fost lăudat nu numai de omologi europeni, ci mai ales de economişti. Primul ministru nu se poate însă opri aici, procesul de reformare a Italiei abia a început şi trebuie să continue cu elementele cele mai dureroase, cum ar fi piaţa muncii.
Proteste şi nemulţumiri sunt ca şi programate, la fel şi discursurile populiste din partea clasei politice rezistente la schimbare şi la renunţarea la privilegii. Mario Monti este pe drumul bun şi exact acolo trebuie să rămână, doar că istoria ne oferă deseori o fereastră de timp extrem de scurtă în care stelele sunt aliniate cum trebuie.
Istoria şi modalităţile de combatere a ameninţării iraniene (Washington Post)
„Zona de imunitate” este un termen vehiculat din ce în ce mai des în dosarul nuclear iranian, dar conceptul nu este deloc nou. Această noţiune mai apare de câteva ori în istoria modernă şi ne-ar putea ajuta să găsim o soluţie la criza iraniană.
Să ne amintim de începutul Primului Război Mondial când Germania ataca Franţa (principalul aliat al Rusiei) de teama ca Moscova să nu ajungă la această zonă de imunitate, adică la o forţă atât de mare încât să nu mai poată fi învinsă. Să ne gândim la martie 2003 când SUA atacau Irakul în baza acestui concept tehnic limitat fără a avea o strategie bine pusă la punct. Dar şi de anii de după al Doilea Război Mondial în care Uniunea Sovietică a dezvoltat arme nucleare, iar America era cuprinsă de o panică profundă timp de ani buni. Tot ce spuneau americanii despre ruşi în Războiul Rece se spune acum de către israelieni despre iranieni.
Şi totuşi, istoria ne arată că revoluţionarii moscoviţi, autocraţii de la Phenian şi militarii cu tendinţe teroriste din Pakistan au fost combătuţi cu succes de temerile reciproce de distrugere. Deşi regimul de la Teheran este calificat drept iraţional şi extremist, în realitate a făcut mult mai puţine decât regimul Mao din China pentru a merita aceste apelative. Israelul este confruntat astăzi cu aceleaşi dileme precum SUA şi Marea Britanie în urmă cu 60 de ani. Să sperăm că tactica de combatere prin simpla posesie a unui arsenal nuclear va servi drept exemplu din nou şi pentru decidenţii de la Ierusalim.
Iranul ameninţă să reducă exporturile de petrol către UE (Le Monde)
După ce era vorba să sisteze toate exporturile către Europa, Teheranul şi-a nuanţat declaraţia. În plan ar fi o reducere a cotelor de ţiţei alocate Uniunii. Deocamdată.
Este o măsură catalogată de Iran drept responsabilă. Mai mult, la nivel declarativ este chiar un gest umanitar pe care îl face Teheranul luând în considerare criza financiară din zona Euro, afirmă un diplomat iranian, care subliniază că pieţele europene ar putea fi rapid înlocuite în exporturile de ţiţei. Anunţul a fost comunicat oficial ambasadorilor din şase state europene de către diplomaţia iraniană. UE a reacţionat afirmând că reducerile nu ar urma să afecteze importatorii având în vedere că aceştia oricum caută să îşi diversifice sursele de aprovizionare în contextul embargoului ce va intra în vigoare în vara acestui an. Europa nu va mai importa din iunie petrol din Iran.