Revista presei internaţionale 11.05.2010 – Pensiile din Grecia scad cu 20%

0
Premierul Gordon Brown va demisiona din funcţia de lider al laburiştilor britanici până la toamnă, scrie timesonline.co.uk. Brown a spus că nu vrea să ocupe această funcţie „mai mult decât este necesar” şi se va retrage până la congresul partidului, din septembrie.

AFP titreaza ca guvernul Greciei a adoptat luni planul de revizuire radicala a sistemului de pensii, care s-ar putea confrunta cu o criza acuta dupa anul 2011. Noua reforma va fi insa contestata de sindicate care au amenintat ca vor organiza noi proteste. Potrivit AFP, proiectul prevede reducerea pensiilor cu pana la 20% in cazul fostilor angajati ai marilor companii.

Daily Mail scrie ca in Marea Britanie ar putea fi introdusa „taxa pe grasime”. Atat alimentele nesanatoase cat si bauturile carbogazoase ar urma sa fie impozitate cu o taxa pe grasime. Potrivit cotidianului britanic, aceasta taxa este luata ca masura impotriva obezitatii, dar si pentru generarea de venituri suplimentare la bugetul de stat. Daca aceasta taxa va fi aplicata, ea va functiona pe baza aceluiasi principiu aplicat in cazul tigarilor si al alcoolului.

CNN scrie ca insotitorii de zbor de la British Airways vor intra in greva timp de 20 de zile, intre 18 mai si 9 iunie, conform unei declaratii emise luni de sindicatul care ii reprezinta. Greva se va incheia cu doar doua zile inaintea inceperii Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud.